Acest site folosește cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Mai multe informatii aici
OK

Tomografie CBCT

Centrul YTS-Dental din Piața Muncii este primul centru de imagistică dentară din România care are în dotare Computerul Tomograf cu Fascicul Conic Planmeca ProMax 3D MID.

 

Promax 3D MID este un CT multifuncțional care poate realiza atât radiografii 2D (adică radiografii panoramice, bitewing-uri digitale, teleradiografii, radiografii ATM, radiografii ale sinusurilor maxilare), cât și tomografii computerizate 3D.

Imaginile preluate sunt foarte clare din punct de vedere radiologic, aparatul Planmeca Promax 3D MID producând imagini la o rezoluție excepțională.

 

Tomografiile computerizate 3D obținute cu ajutorul CBCT Planmeca Promax 3D MID furnizează medicilor stomatologi și specialiștilor posibilitatea de a examina până la cel mai mic detaliu zona de interes și, în același timp, emite cel mai scazut nivel de radiații dintre toate aparatele disponibile momentan pe piață.

Doze foarte scăzute de radiații
 

Utilizarea Planmeca ProMax 3D MID sau a oricărui tip de computer tomograf cu fascicul conic implică expunerea pacientului la radiații ionizante (raze X).

 

Fata de radiologia clasică, nivelul de radiații este radical redus în cazul scanării cu ajutorul CBCT.

 

Pentru a ne face o idee concretă asupra radiației la care ne expunem, trebuie să ținem cont că o tomografie computerizată obținută cu Planmeca Promax 3D este echivalentul unui status dentar complet RX.

 

În cazul Planmeca Promax 3D o tomografie computerizată 3D are o durată medie de expunere la radiații de doar 6 secunde pentru o scanare de 18 secunde, iar în urma procedurii se obțin peste 300 de imagini.

Imagini clare și precise
 

Informațiile 3D legate de structura anatomica a pacientului sunt preluate la scara 1:1 și sunt stocate sub formă de voxeli.

 

Voxelul este o unitate cubică de volum și poate fi considerat corespondentul 3D al pixelului.

 

Culoarea fiecarui voxel (cub) indică densitatea structurii anatomice corespunzatoare la nivelul obiectului original.

 

Acest plus de informație pe care îl aduce o scanare 3D poate fi un factor determinant în alegerea tratamentului în domenii precum implantologie, ortodonție, chirurgie BMF etc.

Software de vizualizare pentru medici

 

Pentru vizualizarea imaginii preluate cu ajutorul CBCT Planmeca Promax 3D, medicii și specialistii beneficiază de un software gratuit – Romexis - 3D cu ajutorul căruia imaginile pot fi manipulate pentru a arăta diverse unghiuri, se pot măsura adâncimi, grosimi, densități.